Arhiva Evenimentelor și Știrilor
La mulți ani, dragi copii 31 mai
„Fă-te, suflete, copil/Şi strecoară-te tiptil/Prin porumb cu moţ şi ciucuri,/Ca să poţi să te mai bucuri”.
Tudor Arghezi
Vineri, 31 mai 2019, la Filiala nr. 1„Costache Negri” a Bibliotecii „V.A. Urechia” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus”, elevii clasei a IV-a de la Școala Gimnazială nr. 7, coordonați de doamna prof. Silvia Parvana au dorit să sărbătorească ziua copilului în lumea minunată a cărților, apoi au călătorit pe tărâmul imaginației, folosind ca baghetă magică creta colorată, inspirația și fantezia. Dragi copii frumoși, păstrați-vă candoarea, gingășia și seninătatea! La mulți ani!.
Carte frumoasă, cinste cui te-a scris! 31 mai
Orice pasiune reprezintă un impuls ce declanșează ambiția și alimentează perseverența, iar atunci când ai lângă tine oameni care îți observă înclinațiile și știu cum să te îndrume, reușita va fi sigură. Ultima zi a lui Florar a fost dedicată performanței. Ne-au trecut pragul bibliotecii patru copii minunați ce vor reprezenta județul nostru la faza națională a olimpiadei ,,Universul cunoașterii prin lectură’’, care se va desfășura la Iași. Împreună cu inimoasele doamne profesor: Dorinela Axente, Mihaela Huzum și Marica Andrunache, olimpicii noștri au poposit în universul poeziei lui Grigore Hagiu, au colindat ,,târgul cu nume de floare sălbatică” și s-au apropiat cu duioșie de operele sale, pregătindu-se intens pentru competiția națională. Alături de talentații copii și dascălii coordonatori a fost doamna inspector de limba și literatura română, Daniela Nistor, care i-a încurajat și i-a motivat să creadă că orice se poate realiza, dacă pasiunea și munca se împletesc. Le urăm mult succes și minte luminată, elevilor noștri: Miriam Irimia (clasa a V-a, Cudalbi), Anca Dumitrache (clasa a VI-a, Piscu), Octavian Peneoașu (clasa a VI-a, Corod) și Cristina Toma (clasa a VIII-a, Piscu). Activitatea s-a desfășurat”, vineri 31 mai 2019, la Filiala nr. 1„Costache Negri” a Bibliotecii „V.A. Urechia” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus”.
Lansare de carte 31 mai
Biblioteca „V.A. Urechia” și Hofigal S.A. vă invită vineri 31 mai, orele 11:00 la lansarea cărții: „Secrete pentru o viață fără cancer: Cercetător Ștefan Manea în dialog cu Adriana Caranfil”. Evenimentul este un „In Memoriam – Ștefan Manea, inginer chimist, cercetător și fondator al HOFIGAL, reper al cercetării românești în domeniul plantelor medicinale și aromatice”. Invitați speciali: Cristina Manea, director general Hofigal SA, Jana și Gheorghe Andreescu, artiști plastici. Moderatori: Geta Eftimie, director adjunct Biblioteca „V.A. Urechia” Galați și dr. Anca Daniela Raiciu, director Marketing, Comercial, Logistică & Distribuție Hofigal SA. Intrarea este liberă pentru toți cei interesați!
1200 KM ÎN MARȘ PENTRU EDUCAȚIE 30 mai
Joi 30 mai începând cu ora 14:00, Raluca Ciulei, românca aflată la pas, în marșul de 1200 de km, pentru educație, ajunge la Galați, la Biblioteca „V.A. Urechia” . Raluca Ciulei şi-a propus ca în perioada 11 mai - 9 iunie 2019 să parcurgă, la pas, 1200+ kilometri pentru educaţie, între Cluj-Napoca şi Vama Veche şi să se oprească pentru a lucra cu copiii din şcolile aflate pe traseu, majoritatea din mediul rural. „Mergi cu mine pentru educaţie?" este întrebarea pe care românca o adresează celor care vor să i se alăture în demersul său și mărturiseşte că, în drumul parcurs, s-ar bucura să fie întâmpinată şi însoţită de cât mai mulţi oameni solidari acestei cauze. Traseul parcurs de Raluca Ciulei îl puteţi afla pe site-ul http://www.loveforlife.ch/1200kmPtEducatie.php. Vă așteptăm la Bibliotecă pentru a ne alătura demersului ei lăudabil!
Ia-mă de mână, să creștem împreună! 30 mai
Joi, 30 mai 2019, ora 10.00 – Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” a primit vizita prichindeilor de la Grădinița cu P.P. „Croitorașul cel viteaz”, coordonați de Dir. prof. înv. preșcolar Șorea Aurica, educ. Brazdeș Elena și educ. Cojocaru Paula alături de preșcolarii de la Grădinița Vădeni, comuna Cavadinești. Activitatea a făcut parte din proiectul educațional județean „Ia-mă de mână, să creștem împreună!”.
Carte frumoasă, cinste cui te-a scris! 30 mai
Joi, 30 mai 2019, ora 10.00 – preșcolarii de la Grădinița cu P.P. Nr. 1, Galați, coordonați de educator Anghel Ofeliea au poposit la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” pentru a descoperi lumea minunată a cărților. După ce au răsfoit cărțile din colecția Secției pentru copii au vizionat un film de desene animate la Sala Multimedia.
Fiecare copil merită o poveste! (Grădinița „Ciprian Porumbescu”) 30 mai
Nu există copil care să nu adore poveștile! Însă, povestite la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus”, poveștile au alt farmec, iar bucuria și emoția copiilor de la Grădinița „Ciprian Porumbescu” au fost pe măsură. Ne-am bucurat și noi de prezența piticilor, alături de doamnele Cojocaru Ștefănica, Rarinca Simina, Damian Marcela, Boghean Teodora și Sava Viorica. Mulțumim pentru vizită, copii minunați!
Fiecare copil merită o poveste! (Grădinița „Otiliza Cazimir”) 30 mai
A venit rândul prichindeilor de la Grădinița cu Program Prelungit „Otilia Cazimir” să călătorească în universul imaginar al poveștilor, la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus”. Curioși și dornici să descopere cărți noi, copiii au ascultat povești amuzante cu întâmplări nemaipomenite care le-au oferit învățămintele necesare pentru a înțelege mai bine lumea. Alături de copii au fost doamnele Boșneagă Luminița și Dobrin Steriana.
Fiecare copil merită o poveste! (Grădinița „Tedi”) 29 mai
Spiridușii de la Grădinița „Tedi” au învățat culorile, legumele, fructele și faptul că lectura le îmbogățește sufletul. „Fiecare copil merită o poveste”, este un proiect care se desfășoară la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” și care invită preșcolarii la lectură. Copiii au fost însoțiți de doamnele Marcu Diana-Bianca și Stroe Maria-Magdalena.
Fiecare copil merită o poveste! (Școala Gimnazială „Miron Costin”) 29 mai
Să mâncăm multe culori, o carte interesantă care le-a deschis copiilor de la Școala Gimnazială „Miron Costin”, apetitul pentru legume și fructe. Alături de dna Petică Veronica, ne-am vitaminizat prin lectură. Activitatea s-a desfășurat la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus”.
Povești la Rampă – Club de lectură și teatru 29 mai
Miercuri, 29 mai 2019, ora 10,00 – la sediul central, Secția pentru copii va avea loc o nouă activitate din cadrul proiectului educațional „Povești la rampă”. Implicați cu mult entuziasm la această acțiune vor fi elevii de la Școala Gimnazială Nr. 18, coordonați de Dir. Prof. Alexandrescu Gabriela, prof. înv. primar Chirac Maria-Alis și prof. înv. primar Constandache Ionica și elevii Școlii Gimnaziale Nr. 20, coordonați de Dir. Prof. Tufă Tincuța, prof. Stănilă Camelia, prof. Marcu Elisabeta și bibliotecar Chircă Angela.
Fiecare copil merită o poveste! (Grădinița „Tedi”) 28 mai
O nouă zi cu povești și veselie în cadrul Proiectului național „Fiecare copil merită o poveste”. Preșcolarii Grădiniței cu Program Prelungit „ Tedi” au fost eroii din povești și s-au bucurat de lectură, alături de părinți și bunici, la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus”.
Fiecare copil merită o poveste! (Grădiniţa „Lizuca”) 28 mai
Prichindeii de la Grădiniţa cu Program Normal „Lizuca”, structură a Şcolii Gimnaziale nr. 10, s-au bucurat de magia poveștilor cu zâne și prinți, în cadrul Proiectului național „Fiecare copil merită o poveste”, desfășurat la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus”.
Vizită la Bibliotecă (Școala Gimnazială Nr. 7) 28 mai
Marți, 28 mai 2019, ora 10,00 – Biblioteca Județeană „V.A.Urechia” a primit vizita elevilor de la Școala Gimnazială Nr. 7, coordonați de prof. înv. primar Sava Dorina. Tema întâlnirii de astăzi a fost „Ai carte, ai parte!” și a făcut parte din proiectul „Școala Altfel”. La final cei mici au vizionat un film de desene animate la Sala Multimedia.
Cartea, un miracol 28 mai
Marți, 28 mai 2019,la Filiala nr. 1„Costache Negri” a Bibliotecii „V.A. Urechia” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus”, s-a desfășurat o activitate frumoasă, în cadrul proiectului „Fiecare copil merită o poveste”, coordonată de inimoasele doamne educatoare, de la Grădinița „Sfântul Stelian", Elena Vlase, Verginica Udreș și Cerasela Toma, împreună cu „Buburuzele’’ vesele și „Fluturașii’’ zglobii. Prichindeii au poposit pe tărâmul magic al poveștilor și au descoperit ce lucru surprinzător este CARTEA!.
Întâlnire cu un scriitor 28 mai
Elevii clasei a IX-a și a X-a de la Liceul Tehnologic „Anghel Saligny’’, coordonați de doamnele prof. Aurora Vlase și Daniela Munteanu au fost onorați să-l cunoască pe domnul Cezar Amariei, autorul romanului „Zilele noastre mărunte’’, apărut în colecția Ego Proza, sub egida Editurii Polirom. Au avut loc discuții despre importanța lecturii în viața tinerilor și au fost adresate scriitorului o serie de întrebări cu privire la tipurile de cărți, principii de scriere, posibilitatea de a-ți îmbogăți vocabularul și de a-ți dezvolta imaginația prin lectură.Talentatul prozator le-a citit adolescenților incipitul a trei romane diferite, apoi i-a întrebat care dintre acestea le-a stârnit interesul. Alături de noi a fost colegul nostru, scriitorul Adi Secară, care a subliniat rolul important al lecturii în formarea tinerilor și le-a propus adolescenților să participe la concursurile de creație literară. La finalul frumoasei activități, elevii au fost invitați la cea de-a XI-a ediție a Festivalului Internațional de Carte „Axis Libri’’. Activitatea s-a desfășurat”, marți 28 mai 2019, la Filiala nr. 1„Costache Negri” a Bibliotecii „V.A. Urechia” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus.
Fiecare copil merită o poveste! (Grădinița „Otilia Cazimir”) 27 mai
Copiii de la Grădinița cu Program Prelungit „Otilia Cazimir” au pornit într-o aventură, alături de buburuze și alte animăluțe preferate care au făcut deliciul lecturii și poveștilor pentru copii. Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” a fost gazda acestei activități încărcate de veselie din cadrul Proiectului național „Fiecare copil merită o poveste”.
Fiecare copil merită o poveste! (Grădinița „Tedi”) 27 mai
Spiridușii de la Grădinița cu Program Prelungit „Tedi” au avut parte de multe povești, în cadrul Proiectului național „Fiecare copil merită o poveste”. Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” își așteaptă micii cititori în acest univers magic al poveștilor, unde visurile devin realitate iar copilăria îmbracă culorile curcubeului.
25 mai - Ziua Eroilor 25 mai
Ziua Eroilor este o sărbătoare naţională a poporului român, marcată în memoria celor căzuţi de-a lungul veacurilor pe câmpurile de luptă. Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” aduce un omagiu eroilor neamului prin expoziția de documente istorice ce aduc un plus de informare publicului larg. Vă așteptăm la sediul filialei.
Aleksandr Sergheevici Pușkin - 220 de ani de la naștere 24 mai
Întemeietorul literaturii ruse moderne, Aleksandr Sergheevici Pușkin este aniversat la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus”. Invităm publicul cititor și iubitor de literatură rusă să descopere poemele și povestea vieții celui mai mare scriitor rus.
Henriette Yvonne Stahl – 35 de ani de la moarte 24 mai
Personalitate remarcabilă, scriitoare și traducătoare de succes, Henriette Yvonne Stahl și-a croit un traseu literar ce merită să fie cunoscut de cititorii bibliotecii. Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” vă invită să descoperiți cărțile ce poartă semnătura scriitoarei, la împlinirea celor 35 de ani de la moarte.
Vizită la Bibliotecă (Grădinița Nr. 30 Galați) 24 mai
Vineri, 24 mai 2019, ora 10.00 - Biblioteca Județeană „V.A.Urechia” a fost vizitată de prescolarii de la Grădinița Nr. 30 Galați, coordonați de urmatoarele cadre didactice: Prof. Director Florea Dochița, prof. Ciorîță Tincuța, ed. Kestesz Marcela, prof. Necula Paula, ed. Pucheanu Stela, prof. Cimpoeru Romina, prof. Adamiu Gabriela, prof. Voicu Irina, ed. Oancă Geta, prof. Ivan Geanina, prof. Stoica Diana, prof. Bercea Rahela, ed. Sterian Eugenia. Copiii s-au bucurat de multitudinea cărților specifice vârstei lor, au ascultat o poveste din colecțiile secției, ne-au încântat cu poveștile și poeziile recitate de ei și au vizionat un film de desene animate la Sala Multimedia..
Vizită la Bibliotecă (Grădinița Nr. 30 Galați) 23 mai
Joi, 23 mai 2019, ora 10.00 - Biblioteca Județeană „V.A.Urechia” a fost vizitată de copii preșcolari de la Grădinița Nr. 30 Galați, coordonați de doamnele educatoare: prof. Turtoi Roxana, ed. Petică Lica, prof. Despa Aurica, prof. Apetrăchioaie Laura, prof. Drăgan Floarea, ed. Codreanu Milica, ed. Samoilă Diana. Copiii au răsfoit cărți specifice vârstei lor, au ascultat o poveste, ne-au încântat cu poveștile și poeziile recitate de ei și au vizionat un film de desene animate la Sala Multimedia..
Fiecare copil merită o poveste! (Școala Gimnazială Nr. 33) 22 mai
Preșcolarii clasei pregătitoare A, de la Școala Gimnazială nr. 33, alături de doamna învățătoare Bariț Costinela și doamna bibliotecar Marin Nicoleta, s-au bucurat de poveștile copilăriei, de personajele și eroii preferați, la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus”. Activiatatea face parte din Proiectul național „Fiecare copil merită o poveste”.
Fiecare copil merită o poveste! (Gădinița P.P. Nr. 3 „Ciprian Porumbescu”) 22 mai
La Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” continuă proiectul național „Fiecare copil merită o poveste”. Împreună cu prichindeii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 3 „Ciprian Porumbescu”, ne-am lăsat imaginația să zboare alături de personaje fantastice din poveștile citite în cadrul proiectului. Cei mici au fost însoțiți de doamnele educatoare Sava Viorica și Boghean Teodora.
Călători pe tărâmul cărților 22 mai
Miercuri, 22 mai 2019, la Filiala nr. 1„Costache Negri” a Bibliotecii „V.A. Urechia” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus”, elevii clasei a II-a, de la Şcoala Gimnazială „Constantin Gheorghe Marinescu”, coordonați de doamna prof. Veronica Frangulea și doamna bibliotecar Tanța Iordache au făcut o călătorie fascinantă pe Tărâmul Cărților. Copiii au fost încântați de lumea magică a poveștilor şi au aflat ce lucru uimitor este CARTEA! Dragi copii, vă dorim bun venit în universul lecturii, o lume plină de inocență, frumusețe și culoare!
Vizită la Bibliotecă (Grădinița cu P.P. Nr. 1 Galați) 22 mai
Miercuri, 22 mai 2019, ora 10.00 - Biblioteca Județeană „V.A.Urechia” a fost vizitată de prichindeii de la Grădinița cu P.P. Nr. 1 Galați, coordonați de doamnele educatoare Coman Roxana și Botroșescu Simona. Copiii au răsfoit cărți specifice vârstei lor, au ascultat o poveste, ne-au încântat cu poveștile și poeziile recitate de ei și au vizionat un film de desene animate la Sala Multimedia.
Primii pași în căsuța poveștilor 21 mai
Prichindeii veseli de la Grădinița „Motanul Încălțat”, coordonați de doamnele prof. Tatiana Puia și Alina Porojan au pășit încântați în Căsuța Poveștilor și au aflat ce lucru uimitor este CARTEA. Cărțile au fost încântate și dornice să fie descoperite, alintându-i cu gingășie și iubire. Cadrele didactice au conceput o activitate ludică, atrăgându-i subtil pe micuți în lumea basmelor și a jocului. Apoi, i-au purtat într-o călătorie imaginară în lumea junglei, unde s-au întâlnit cu moș Martin, Regele Leu, șarpele Kaa, tigrul Kan, maimuțica Bony și elefantul Dumbo. Felicitări,dragi copii, părinți, bunici și inimoase doamne educatoare! Activitatea s-a desfășurat marți, 21 mai 2019, la Filiala nr. 1„Costache Negri” a Bibliotecii „V.A. Urechia” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus”.
Primii pași în căsuța cărților 21 mai
Marți, 21 mai 2019, la Filiala nr. 1„Costache Negri” a Bibliotecii „V.A. Urechia”, Ștrumfii și Albinuțele de la Grădinița „Motanul Încălțat”, alături de părinți și bunici au pășit încântați în Țara Poveștilor. Cărțile i-au mângâiat și le-au demonstrat că atunci când iubirea se împletește cu pasiunea și generozitatea, copilăria învinge! Doamnele prof. Oana Crăciun și Laura Tudosă și-au lustruit bagheta magică și au început „joaca”, înlesnind copiilor o călătorie a desăvârșirii, plină de farmec, culoare, fantezie și imaginație.
Tudor Vianu – 55 de ani de la moarte 21 mai
Estetician, critic și istoric literar, Tudor Vianu este comemorat la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” care în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” vă așteaptă să lecturați lucrări de interes ce poartă semnătura filosofului român, la împlinirea celor 55 de ani de la moarte.
Ia-mă de mână, să creștem împreună! 21 mai
Marți, 21 mai 2019, ora 10.30 - la Biblioteca Județeană „V.A.Urechia” au poposit prichindeii de la Grădinița Coasta Lupei, coordonați de educator Panaghia Paula și copiii de la Grădinița Ionășești, comuna Nicorești, coordonați de educator Popa Carmen. Cei mici au răsfoit cărțile, au ascultat o poveste și au vizionat un film de desene animate. Vizita a făcut parte din proiectul educațional interjudețean Ia-mă de mână, să creștem împreună!, coordonat de doamna Director Moise Iuliana de la Grădinița Nr. 1 Galați.
Vizită la Bibliotecă (Grădinița cu P.P. „Motanul Încălțat”) 21 mai
Marți, 21 mai 2019, ora 10.00-Biblioteca Județeană „V.A.Urechia” a fost vizitată de prichindeii de la Grădinița cu P.P. „Motanul Încălțat”, coordonați de doamnele educatoare Stoica Oana-Cristina și Oană Sanda. „Buburuzele” au răsfoit cele mai frumoase cărți din colecțiile Secție pentru Copii, au vizitat Secțiile de Împrumut și au vizionat un film de desene animate la Sala Multimedia.
Honoré de Balzac - 220 de ani de la naștere 20 mai
Fiind considerat unul dintre cei mai importanţi romancieri ai tuturor timpurilor, Honoré de Balzac a scris un număr impresionant de romane şi povestiri, spre încântarea publicului larg, avid de lectură de calitate. Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” vă invită să descoperiți operele cunoscutului scriitor francez, la împlinirea celor 220 de ani de la naștere.
Fiecare copil merită o poveste! (Grădinița P.P. „Arlechino”) 20 mai
La Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus”, spiridușii de la Grădinița cu Program Prelungit „Arlechino”, au fost asemenea personajelor din povești. Cu fiecare poveste citită, copiii au pătruns încet, încet în acest univers fantastic, universul cărților pentru copii. Cei mici au fost însoțiți de doamna educatoare Orban Andreea.
Vizită la Bibliotecă (Colegiul Național „C. Negri”) 20 mai
Luni, 20 mai 2019 – Biblioteca Județeană „V.A.Urechia” a fost vizitată de elevii clasei a V-a B de la Colegiul Național „C. Negri”, coordonați de prof. Crăciun Cristina. Copiii au primit informații despre istoricul Bibliotecii, despre condițiile de înscriere și serviciile oferite de aceasta și au vizitat Compartimentul Colecții Speciale, Secțiile de Împrumut la Domiciliu, Atelierul Legătorie, iar la final au vizionat un film interesant la Sala Multimedia.
Cenaclul literar „Destine Junior” 19 mai
Duminică, 19 mai 2019, ora 10.00, la sediul central, Sala „Mihai Eminescu”, va avea loc întâlnirea membrilor cenaclului literar „Destine Junior”, coordonat de poeta Vera Crăciun. Invitatele speciale și de suflet ale întâlnirii vor fi scriitoarele: Olimpia Sava și Cezarina Adamescu. La manifestare vor participa membrii clubului și elevii școlilor din Galați și județul Galați. Intrarea este liberă!.
Expoziție de carte din producția editorială a editurii Axis Libri 18 mai
Biblioteca ”V.A. Urechia” a participat alături de Centrul Cultural „Dunărea de Jos” la Cahul, cu ocazia sărbătoririi Zilei Europei, cu o expoziție de carte din producția editorială a editurii Axis Libri. Au fost expuse printre altele mai multe volume din Oameni în memoria Galațiului, Anuarul evenimentelor culturale 2019, Revista Axis Libri, Ghidul Bibliotecii V.A. Urechia și alte materiale publicate în ultimii ani.
Code Kids – Copiii fac coding în bibliotecile publice 17 mai
O nouă generație digitală vine din urmă! Echipa Hyper Coders răspunde tuturor provocărilor în cadrul proiectului de coding, canalizându-și pasiunea în ceva folositor: limbajele de programare. Proiectul se desfășoară la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus”.
Educație pentru dezvoltare durabilă 17 mai
În data de 17.05.2019, orele 9:00, Biblioteca Județeană V.A.Urechia va desfășura activitatea Educaţie pentru dezvoltare durabilă, eveniment organizat ca parte a proiectului BUILD SOLID GROUND, cu sprijinul Pro Vobis-Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat. Manifestarea va consta într-o sesiune de informare privind Agenda ONU 2030 şi a obiectivelor de dezvoltare durabilă, cu precădere obiectivele 4 și 11, respectiv Educație de calitate și Orașe, comunități durabile. La eveniment vor participa elevi ai şcolii Generale nr. 26, însoţiţi de dna profesor Andreea-Irina Rădulescu.
Clubul de Șah „Axis Libri” 17 mai
Vineri, 17 mai 2019, la sediul central al Bibliotecii Județene „V.A.Urechia” a avut loc întâlnirea membrilor Clubului de șah „Axis Libri”, sub îndrumarea domnului ing. instructor Smărăndoiu Adrian.
Salonul Literar „Axis Libri” 16 mai
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia“ Galați vă invită joi, 16 mai 2019, ora 17:00, la Salonul Literar „Axis Libri“, manifestare culturală organizată săptămânal în Sala de lectură „Mihai Eminescu“, la sediul central. Evenimentul va cuprinde lansarea cărții: „Mihai Eminescu în 200 de ediții”, editor Aurel Ștefanachi, director Editura Tipo Moldova din Iași. Invitați speciali scriitorii: Theodor Codreanu, Nicolae Georgescu, Doina Rizea, Lina Codreanu și Viorel Coman. În deschiderea evenimentului va avea loc un moment artistic susținut de elevii Liceului de Arte „Dimitrie Cuclin” din Galați: Cristian Duminică, Angelo Andrei Stanciu și Robert Sebastian Lazăr, însoțiți de prof. Manuela Călărași. Moderatori vor fi Geta Eftimie, directorul adjunct al Bibliotecii și A.G. Secară, scriitor. Intrarea este liberă pentru toți cei interesați. Vă așteptăm cu drag!
Primii pași în lumea basmelor 15 mai
Fluturașii veseli de la Grădiniţa nr. 9, coordonați de doamnele prof. Rodica Leucă și Sorinela Vrabie au pășit curioși miercuri, 15 mai 2019 în lumea basmelor și au aflat ce lucru uimitor este CARTEA, la Filiala nr. 1„Costache Negri” a Bibliotecii „V.A. Urechia” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus”. Cărțile au fost încântate și dornice să fie descoperite, mângâindu-i cu gingășie și iubire. Aici, s-au întâlnit cu Albă ca Zăpada, Cenușăreasa, Degețica, Mica Sirenă, apoi s-au jucat cu Pinocchio și Apolodor, simpaticul pinguin. Au cântat pe Tărâmul fermecat al poveștilor, alături de personajele îndrăgite și au vizionat filmulețul „Motanul Încălțat’’.
Vizită la Bibliotecă (Centrul Local Cercetașii României - Miercurea Ciuc) 14 mai
Azi, 14.05.2019, Biblioteca Județeană „V.A.Urechia” a primit vizita membrilor Centrului Local Cercetașii României - Miercurea Ciuc, însoțiți de doamnele bibliotecar: Peter Katalin și Corina Hațeganu de la Biblioteca Județeană Harghita „Kájoni János”. Activitatea a constat într-un tur organizat de Bibliotecă împreună cu reprezentanții Centrului Local Cercetașii Romaniei Galați/Roza vânturilor și a avut ca obiective de vizitare: Turnul de televiziune, Muzeul de Ştiințele Naturii, Biserica fortificată Sf. Precista, Palatul Navigației și Biblioteca Județeană V.A.Urechia .Acest eveniment a fost organizat în cadrul proiectului BUILD SOLID GROUND, cu sprijinul Pro Vobis-Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat.
În împărăția poveștilor 14 mai
Prichindeii de la Grădiniţa cu Program Prelungit „Codruța’’, coordonați cu dăruire de doamnele prof. Andreea Sbîngu și Ionica Mogoș au poposit marți, 14 mai 2019 în împărăția poveștilor. Cărțile au fost primitoare și dornice să fie descoperite, mângâindu-i cu iubire și căldură. Gingășia, inocența, veselia și curiozitatea au fost ingredientele frumoasei activități. Ne-am bucurat împreună de lumea basmelor, de personajele care prind viață, de prinți și prințese, apoi am vizionat un filmuleț cu eroii lor preferați. Dragi copii, vă dorim bun venit în lumea lecturii, căci vă așteaptă o călătorie îndelungată, ce durează viața toată! Activitatea s-a desfășurat la Filiala nr. 1„Costache Negri” a Bibliotecii „V.A. Urechia” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus”.!
15 mai – Ziua Internațională a Familiei – expoziție 15-30 mai
FAMILIA este mediul în care venim pe lume, ne dezvoltăm şi la rândul nostru ne formăm o altă familie. Este locul unde găsim înţelegere, linişte şi soluţii la problemele care ne frământă. Cu condiţia ca în familie să existe comunicare, respect, iubire și armonie. Expoziție cu documente din colecțiile bibliotecii la Filiala nr. 1„Costache Negri” a Bibliotecii „V.A. Urechia” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” în perioada 15.05 – 30.05.2019.
Vizită la Bibliotecă 13 mai
Luni, 13 mai 2019 – Biblioteca Județeană „V.A.Urechia” a primit vizita prichindeilor de la Grădinița Nr. 40, coordonați de cadrele didactice: Năstasă Carmen, Manea Simona, Bucur Daniela și Păscalin Luminița. Copiii au răsfoit cele mai frumoase cărți din colecțiile Secției pentru copii, au recitat poezii și au vizionat un film de desene animate la Sala Multimedia.
Hai acasă în trecut! 12 mai
În data de 12.05.2019, orele 9:00, Biblioteca Județeană V.A.Urechia în colaborare cu mai vechii preieteni Centrul Local Cercetașii României „Roza Vînturilor” Galați va desfășura activitatea Hai acasă în trecut!, eveniment organizat ca parte a proiectului BUILD SOLID GROUND, cu sprijinul Pro Vobis-Centrul Național de Resurse pentru Voluntariat. Manifestarea va consta într-o vizită la Muzeul Satului de la Gârboavele, timp în care tinerii vor fi informații și familiarizați cu obiectivele Agendei ONU 2030, în special obiectivele 4 și 11, respectiv Educație de calitate și Orașe, comunități durabile.
Clubul de Șah „Axis Libri” 10 mai
Vineri, 10 mai 2019, la sediul central al Bibliotecii Județene „V.A.Urechia” a avut loc întâlnirea membrilor Clubului de șah „Axis Libri”, sub îndrumarea domnului ing. instructor Smărăndoiu Adrian. O nouă întâlnire va avea loc pe data de 17 mai 2019, orele 16.00. Vă așteptăm la Secția pentru copii!
Dezvoltare personală și orientare în carieră! 10 mai
La Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” s-a desfășurat o activitate inedită, în care elevii clasei a X-a B şi a XI-a A, însoțiți de doamna profesor Di Grandi Nicoleta, de la Liceul Tehnologic „Dumitru Moțoc” au răspuns la întrebări despre pasiunile și dorințele fiecăruia în cadrul Inițiativei Globale pentru Tineret. Mulțumim domnului Talpeș Florin, coach, teacher și speaker pentru această dezbatere interesantă, interactivă dar și educativă!
Code kids - Copiii fac coding în bibliotecile publice 10 mai
O nouă întâlnire a membrilor Clubului Hyper Coders a avut loc la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” unde copiii au codat, s-au relaxat şi au parcurs etape în cadrul unor noi lecţii din proiectul naţional „Code kids-Copiii fac coding în bibliotecile publice!”
Ziua Europei sărbătorită în Universul Cărților 9 mai
Joi, 9 mai 2019, ora 10.00, prichindeii de la Grădinița nr. 1, coordonați cu blândețe de doamna ed. Vârvara Vlad, au pășit veseli și curioși pragul Filialei nr. 1„Costache Negri” a Bibliotecii „V.A. Urechia” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus”. Copiii au aflat tainele cărţilor, le-au răsfoit cu mult entuziasm, descoperind minunata lume a poveştilor. Apoi, împreună cu noi au sărbătorit Ziua Europei, dând culoare și farmec steagurilor țărilor Uniunii Europene. Deşi sunt mici, ne-au surprins cu numeroasele şi interesantele lucruri pe care le ştiau despre frumosul continent.
Ziua Europei 9 mai
Ziua Europei, o sărbătoare a păcii și unității în Europa, a fost celebrată la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” prin expoziția de documente care atestă importanța acestei zile pentru întregul continent. Vă așteptăm la sediul filialei!
9 Mai - Ziua Europei - expoziție 9-20 mai
„Mândră de civilizația şi cultura sa, Europa parcă ar vrea să se ferească de restul lumii. Şi-ar datora originalitatea patrimoniului ei cultural comun: antichitatea greacă, Imperiul roman şi creştinismul. Unitatea europeană se vrea modelul unei aristocrații culturale cu aspirații universale şi ecumenice. Este Europa învățătorilor care predică lecția de istorie, mândri de Epoca Luminilor. Europa, în dorința ei de unitate se doreşte un loc de integrare, favorizând conştientizarea unui destin comun“. Elise Maillard, Ariane Molkhou, Europa. Expoziție cu documente din colecțiile bibliotecii. Filiala nr. 1„Costache Negri” a Bibliotecii „V.A. Urechia” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” vă invită să admirați expoziția în perioada: 09.05 – 20.05.2019.
Salonul Literar „Axis Libri” 9 mai
Biblioteca Județeană „V.A. Urechia“ Galați vă invită joi, 9 mai 2019, ora 17:00, la Salonul Literar „Axis Libri“, manifestare culturală organizată săptămânal în Sala de lectură „Mihai Eminescu“, la sediul central. Evenimentul va cuprinde lansarea următoarelor volume: „Amintiri la capăt de vis: Fântâni în arhetipuri” și ”Perpetuu-antrop”, autor IOAN TODERIȚĂ, ”Mihai Eminescu și Nichita Stănescu” și ”Și a fost o dimineață... : Bucurii simple”, autor CONSTANTIN OANCĂ, ”Discordia”, autor GRIGORE POSTELNICU, ”Ecaterina/Cocuța Conachi-Vogoride”, autor VASILE GHICA și ”Hoinar printre amintiri”, autor MARIN OANEA. Moderatori vor fi Geta Eftimie, directorul adjunct al Bibliotecii și A.G. Secară, scriitor. Intrarea este liberă pentru toți cei interesați. Vă așteptăm cu drag!
EUROPA, unitate în diversitate 9-15 mai
Ziua Europei, simbolul anual al păcii și unității în Europa, este celebrată în fiecare an în ziua de 9 mai. Cu această ocazie, Biblioteca V.A. Urechia organizează în Sala ”Mihai Eminescu” din Sediul central, expoziția de carte ”EUROPA, unitate în diversitate”, deschisă publicului în perioada 09 – 15 mai. Vă invităm să ne vizitați!
Călător în lumea operei muzicale europene 9-15 mai
Biblioteca ”V.A. Urechia” marchează pe 9 mai, Ziua Europeană a Operei. Compoziție muzicală pentru soliști, cor și orchestră destinată a fi reprezentată pe scenă, OPERA este celebrată in expoziția ”Călător în lumea operei muzicale europene” organizată în foaierul sălilor de lectură din Sediul central, et. I, în perioada 09-15 mai Invităm publicul gălățean la vizionarea documentelor expuse!
Săptămâna Europeană a Tineretului - Cum înțelegem democrația? 8 mai
Miercuri 8 mai 2019, ora 13.00 în cadrul Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” se va derula dezbaterea intitulată Cum înțelegem democrația? la care participă elevii Liceului Tehnologic de Alimentație și Turism „Dumitru Moțoc” Galați, profesor coordonator Grigoraș Elena-Antoaneta. Activitatea se dorește a fi o discuție interactivă de responsabilizare, conștientizare și abordare a democrației în viața socială a fiecăruia dintre noi.
Cum înțelegem democrația! 8 mai
În cadrul Săptămânii Europene a Tineretului la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” a avut loc o dezbatere interactivă cu tema „Cum înțelegem democrația”!. Protagoniștii acestei întâlniri emoționante au fost elevii claselor a XI-a și a XII-a de la LiceulTehnologic „Dumitru Moțoc” care au înțeles efectele democrației în societatea actuală și ne-au convins că putem avea încredere în ei. Felicitări acestor tineri frumoși pentru opiniile și ideile expuse!
Săptămâna Europeană a Tineretului - Tinerii și valorile europene 7 mai
Azi, 07.05.2019, orele 12:00 a avut loc la Biblioteca Județeană „V.A.Urechia” activitatea „Tinerii și valorile europene”, eveniment organizat în cadrul Săptămânii Europene a Tineretului, în colaborare cu Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP). Activitatea a constat într-un atelier de desen și citate cu tema „Eu și democrația” și s-a finalizat cu un Meci de debate, în formatul World Schools, cu o moțiune pe tema democrației și anume „Introducerea votului obligatoriu în toate statele Uniunii Europene”. La activitate au participat elevii claselor a VI-a și a IX-a de la Colegiul Național „Alexandru Ioan Cuza” Galați, însoțiți de doamnele profesor: Luminița Elena Crihană și Violeta Stanciu.
Săptămâna Europeană a Tineretului - Dreptul la liberă exprimare în democrație 7 mai
Marți 7 mai 2019, ora 14, la Filiala nr. 5 Hortensia Papadat Bengescu Bibliotecă Municipală, are loc dezbaterea cu tema: Dreptul la liberă exprimare în democrație, la care participă elevi ai claselor a XI-a de la Liceul Teoretic Dunărea din Galați.
Fiecare copil merită o poveste! 7 mai
Preşcolarii Grădiniţei cu Program Prelungit nr. 47 şi personajele din lumea poveştilor, şi-au dat întâlnire la...bibliotecă. Bucuria, veselia și curiozitatea specifică vârstei de a descoperi universul poveștilor, au dat startul Proiectului naţional „Fiecare copil merită o poveste”, proiect ce se desfășoară la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus”. Astfel, ne bucurăm împreună de poveștile copilăriei, de personaje care prind viață, de prinți și prințese, și de eroi care fac lumea mai bună.
9 Mai - Ziua Europei 8-15 mai
Filiala nr. 4 „Grigore Vieru” vă invită să vizionați în perioada 8 - 15 mai 2019 expoziția documente de bibliotecă 9 Mai Ziua Europei Vă așteptăm la sediul nostru din Str. Gării, nr. 1, Gara CFR Călători, etaj 1!
Simboluri Pascale. Geometrie distractivă - expoziție 6-30 mai
Elevii clasei a V-a B și a VII-a C, împreună cu doamnele prof. Maria Ionașcu, Claudia Pascariu și Elena Pruteanu, vă invită la Filiala nr. 1„Costache Negri” a Bibliotecii „V.A. Urechia” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” să admirați expoziția cu obiecte și lucrări practice realizate prin diferite metode și tehnici în perioada: 06 mai – 30 mai 2019.
Curge Prutul între țări române 6-20 mai
Filiala nr. 4 „Grigore Vieru” vă invită să vizionați în perioada 6 – 20 mai 2019 expoziția de documente de bibliotecă ”Curge Prutul între țări române”. Vă așteptăm la sediul nostru din Str. Gării, nr. 1, Gara CFR Călători, etaj 1!
Colocviul Constructorilor de Nave 3 mai
Biblioteca „V.A. Urechia”, Asociația ANCONAV Galați și Asociația Generală a Inginerilor Români, Filiala Galați (AGIR) vă invită vineri, 03 mai, ora 16:00, la cea de-a 75-a întâlnire a specialiștilor din industria navală română, desfășurată lunar, în cadrul Colocviilor Constructorilor de Nave. În cadrul acestui eveniment, cu ajutorul domnilor ing. Mircea Iordan si dr. ing. Jean Sever Popovici, se va discuta despre atelierul Studii și Oferte din ICEPRONAV în care s-au realizat lucrări de pionierat în industria navală românească: studii de fezabilitate pentru nave noi și alte echipamente plutitoare total diferite de navele clasice, având în comun numai faptul că pluteau pe apă, cum ar fi stații de pompare pentru irigații, ferme piscicole, alte utilaje asimilate navelor, cum ar fi docurile plutitoare, macarale plutitoare etc.; asimilarea platformelor de foraj marin și a unor echipamente navale și, nu în ultimul rând, a contribuit la dotarea flotei maritime militare a României cu nave proiectate și construite în țară. Întâlnirea va avea loc, la sediul central al bibliotecii, în sala de lectură „Mihai Eminescu”. Sponsorul activității este Bureau Veritas Galați.
Întâlnire/Ședință lărgită a Consiliului de Administrație 3 mai
Întâlnire/Ședință lărgită a Consiliului de Administrație al Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” Galați, membrii CA-ului plus șefii de serviciu, birouri, lecții, Filiale și ai celorlalte compartimente din Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați.
Niccolò Machiavelli - 550 de ani de la naștere 3 mai
Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” vă invită să vizionați expoziția ce cuprinde cele mai însemnate opere ale scriitorului italian Niccolò Machiavelli. Este un bun prilej de a reflecta asupra operelor cunoscutului scriitor la împlinirea celor 550 de ani de la naștere. Vă așteptăm cu drag la sediul filialei!
Code kids - Copiii fac coding în bibliotecile publice 3 mai
În cadrul proiectului „Copiii fac coding la bibliotecă” care se desfășoară la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus”, echipa Hyper Coders a finalizat cursul II. Abilitățile de coding și de prezentare au fost demonstrate de membrii echipei, folosind aplicația Prezi. Felicitări, copii minunați!
Leonardo da Vinci – 500 de ani de la moarte 2 mai
Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” vă invită să faceți o călătorie prin viața și opera pictorului Leonardo da Vinci, acest geniu creator al epocii renascentiste care a lăsat umanității adevărate capodopere. La împlinirea celor 500 de ani de la moartea artistului, vă așteptăm la sediul filialei să admirați expoziția de documente, realizată în memoria acestui geniu creativ.
Alexandru Philippide - 160 de ani de la naştere 1 mai
Anul acesta aniversăm 160 de ani de la nașterea întemeietorului școlii lingvistice ieșene, Alexandru Philippide. Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” vă invită să lecturați lucrările ce poartă semnătura cunoscutului lingvist și filolog român.
Costumul popular românesc – frumusețe și diversitate 2 mai - 3 iunie
În perioada 02.05.2019 – 03.06.2019, Compartimentul Colecții speciale vă invită să vizionați, la Popasul Bibliofilului de la sediul central, etaj I, mezanin, expoziția Costumul popular românesc – frumusețe și diversitate: Expoziție de fotografii din Colecțiile speciale ale Bibliotecii „V.A. Urechia”.
Mai 1 Mai
Vă așteptăm cu drag la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați atât la Sediul central (Str. Mihai Bravu nr. 16) cât și la celelalte cinci filiale: Filiala Nr. 1 „Costache Negri”, Filiala Nr. 2 „Paul Păltănea”, Filiala NR. 3 Tehnologia Informației, Filiala Nr. 4 „Grigore Vieru” și Filiala Nr. 5 „Hortensia Papadat-Bengescu”.