Grădina cu cărți – Lectură și socializare pentru copii de toate vârstele 31 august

Sentimente de bucurie și melancolie am trăit noi, copiii de toate vârstele, în ultima zi din această vară, la Grădina cu cărți – Lectură și socializare pentru copii de toate vârstele, program de educație nonformală aflat la ediția a patra, desfășurat de către Biblioteca Județeană ”V.A. Urechia”, din iubire pentru concitadini.

Tabăra de Creație „Axis Libri” (Atelier literar) 31 august

Vineri, 31 august 2018, la Biblioteca Estivală din Parcul Municipal „Mihai Eminescu” a avut loc festivitatea de închidere a activităților din cadrul Taberei de creaţie „Axis Libri”, eveniment central al Bibliotecii Estivale. Copiii au fost premiați cu diplome de participare și cărţi, înmânate de domnul prof. dr. Zanfir Ilie, directorul/managerul Bibliotecii Județene „V.A. Urechia”. Multumim participanților și le dorim succes în noul an școlar.

Festivitatea de premiere a clubului de vacanță BiblioVACANȚA 31 august

Vineri, 31 august 2018, la Filiala nr. 1 „Costache Negri”- Biblioteca Municipală pentru Copii a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus, după 9 săptămâni de joacă, distracție și învățare, a avut loc festivitatea de premiere a clubului de vacanță. Au fost prezenți copiii care au participat la ateliere, însoțiți de părinți și bunici. Diplomele de participare și micile surprize au fost înmânate de d-nul director prof. dr. Zanfir Ilie. Dragi copii, sperăm că în această vară Biblioteca Municipală pentru Copii, a fost pentru voi locul perfect pentru distracție și joacă .Vă așteptăm cu drag la ediția a VI-a a clubului, cu aceeași echipă entuziastă cu profesori si elevi voluntari inimoși dar și micuți dornici de cunoaștere. Succes în noul an școlar tuturor copiilor, profesorilor și părinților!

Clubul de vacanță. Clubul Curioșilor 29 august

Miercuri, 29 august 2018, ora 10,30 la Biblioteca Estivală, din Parcul „Mihai Eminescu” a avut loc ultima întâlnire din cadrul clubului de vacanță „Clubul Curioșilor”. După evaluarea activităților au fost premiate cadrele didactice, voluntarii bibliotecii și cei mai fideli membri ai Clubului Curioșilor. La final, doamna Vera Crăciun i-a încântat pe copii cu cele mai frumoase poezii..

Clubul BiblioVACANȚA – „Micul astronom” 28-30 august

În săptămâna 28 – 30 august, curiozităţile copiilor despre Soare au fost pe deplin satisfăcute în cadrul Atelierului ,,Micul astronom’’, proiect educațional desfășurat la Planetariul şi Observatorul Astronomic din cadrul Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii, Galați în colaborare cu Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A.Urechia” și cu Fundația „Andreiana Juventus”. Cu multă pasiune doamna muzeograf Iuliana Cantoneanu ne-a dezvăluit informaţii fascinante despre cel mai interesant corp ceresc, ce ne va reaminti mereu că viaţa pe pământ nu poate continua fără lumină şi căldură. Cea mai spectaculoasă etapă a proiectului ,,Micul Astronom’’rămâne oportunitatea participanţilor de a privi prin telescop magia planetelor şi a stelelor. Partenerii noștri inimoși, doamna Iuliana Cantoneanu și domnul Ovidiu Tercu ne-au uimit prin multitudinea şi complexitatea informaţiilor şi a observaţiilor ştiinţifice oferite la faţa locului. Am fost copleşiţi de spectacolul cerului, iar curiozitatea copiilor de a explora Universul a fost declanşată pentru totdeauna. A fost o călătorie extraordinară!

Lev Nikolaevici Tolstoi – 190 de ani de la naștere 28 august

Lev Nikolaevici Tolstoi, scriitor rus, considerat unul dintre cei mai importanți romancieri ai lumii, este aniversat la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” - Bibliotecă Municipală în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” la împlinirea celor 190 de ani de la moarte și invită cititorii să descopere operele cunoscutului scriitor.

Vacanța ALTFEL la bibliotecă!: club de vacanță 28 august

La Clubul Sportiv Sakura Kiai Galați s-a desfășurat o nouă activitate din cadrul Clubului de vacanță în care copiii au descoperit o nouă tehnică - Karate Kyokushin, sub îndrumarea Sempai Viorel Mihai care le-a destăinuit copiilor secretele acestui stil de arte marțiale.

Costache Negruzzi – 150 de ani de la moarte 24 august

Prozator, poet, dramaturg și scriitor român, Costache Negruzzi este omagiat la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” - Bibliotecă Municipală în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” la împlinirea celor 150 de ani de la moartea scriitorului prin expoziția de documente de bibliotecă ce aparțin cunoscutului scriitor.

Donație de carte 24 august

Biblioteca „V.A. Urechia” a avut deosebita plăcere să primească vineri, 24 august 2018, din partea domnului Gelu Pavlenco o donație de carte formată din 50 exemplare ce cuprinde trei titluri scrise de Ana Dobre, verișoara acestuia. Scriitoarea Ana Dobre este născută în satul Bucești, comuna Ivești, și-a desfășurat primii ani ai activității profesionale în județul Galați, ca profesor, iar acum locuiește în Alexandria. Cărțile donate vor completa atât colecțiile Bibliotecii „V.A. Urechia” cât și ale unor biblioteci comunale din județul Galați.

Tabăra de Creație „Axis Libri” (Atelier literar) 24 august

Vineri, 24 august 2018, în cadrul Taberei de Creație „Axis Libri”, copiii din categoria de vârstă 12 -18 ani și-au exersat creativitatea, imaginația și talentul literar, compunând fiecare câte un eseu cu tema „Vacanța de vară”. Cele mai frumoase eseuri vor fi premiate vineri 31 august 2018, ora 11.00, la Biblioteca Estivală din Parcul „Mihai Eminescu”. Succes tuturor!

Andrei Gabriel Pleșu – 70 de ani de la naștere 23 august

Considerat un reper al vieții publice și academice românești, scriitorul Andrei Gabriel Pleșu se bucură de simpatia publicului cititor, datorită operelor scrise de-a lungul timpului. La aniversarea celor 70 de ani de la naștere, Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” - Bibliotecă Municipală în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” vă invită să descoperiți titluri consacrate în expoziția de documente situată la sediul filialei.

Vacanța ALTFEL la bibliotecă!: club de vacanță 23 august

La Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” - Bibliotecă Municipală în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” au continuat activitățile clubului de vacanță, în care năzdrăvanele boabe de orez, au fost ,,vedetele” activității, alături de îndemânarea copiilor care au realizat lucrări handmade minunate.

Clubul BiblioVACANȚA – „BiblioCINEMA” 23 august

Joi, 23 august 2018, copiii prezenți la Clubul BiblioVACANȚA, au vizionat două povești românești animate: „Povestea lui Harap-Alb” scrisă de Ion Creangă și „Prâslea cel voinic și merele de aur” de Petre Ispirescu. Activitatea s-a desfășurat la Filiala nr. 1„Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus.

Cafeneaua Culturală 23 august

Azi, 23.08.2018, în cadrul Clubului „Cafeneaua Culturală” organizat în fiecare zi de joi pe toată durata vacanței de vară, participanții împreună cu bibliotecarii au desfășurat diferite jocuri de comunicare și team building. Prin joc și joacă copiii au învățat metode de comunicare specifice vârstei lor.

Ivan Sergheievici Turgheniev – 135 de ani de la moarte 22 august

Romancier și dramaturg rus, Ivan Sergheievici Turgheniev este comemorat la Filiala nr. 2 ,,Paul Păltănea” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” la împlinirea celor 135 de ani de la moarte prin expoziția de documente ce aparțin celebrului scriitor.

Vacanța ALTFEL la bibliotecă!: club de vacanță 21 august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” - Bibliotecă Municipală în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” au desfășurat o nouă activitate în cadrul Clubului de vacanță care a adus satisfacții pe măsură. Copiii au descoperit o tehnică inedită folosind cel mai cunoscut aliment din lume – orezul, în realizarea unor lucrări inedite.

Dimitrie Cantemir – 295 de ani de la moarte 21 august

„Erudit de faimă europeană, voievod moldovean, academician berlinez, prinț moscovit, un Lorenzo de Medici al nostru”, așa îl descria George Călinescu pe Dimitrie Cantemir, omagiat de Filiala nr. 2 ,,Paul Păltănea” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” la împlinirea celor 295 de ani de la moarte, prin expoziția de documente de bibliotecă, care atestă valoarea cunoscutului cărturar.

Clubul BiblioVACANȚA – „Joc și joacă – jocurile copilăriei” 20-23 august

Prin joc și joacă, copiii își antrenează capacitatea de a acționa creativ, își manifestă istețimea, spontaneitatea, inițiativa, răbdarea, îndrăzneala... Copilăria fără poveste și joc nu există! Curtea bibliotecii a răsunat de glasurile vesele și cristaline ale copiilor, în perioada 20-23 august 2018, la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus.

Clubul BiblioVACANȚA – „Atelier de lectură” 20-22 august

„A ieși din lectură cu stimă sporită pentru om e secretul marii literaturi pentru copii și tineret” - George Călinescu. În perioada, 20–22 august 2018, la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus”, s-a desfășurat Atelierul de lectură, coordonat cu blândețe, răbdare și dăruire, de d-na profesor Gina Trotușanu. Timp de trei zile, copiii au fost provocați să citească cu voce tare, să povestească, să inventeze povești, să intre în pielea personajului din poveste și să deseneze personajul favorit. Prin atelierele de lectură din cadrul Clubului de vacanță, dorim să promovăm cititul ca activitate distractivă. Felicitări dragi copii!

Clubul de vacanță. Clubul Curioșilor 22 august

Miercuri, 22 august 2018, ora 10,30 la Biblioteca Estivală, din Parcul „Mihai Eminescu” a avut loc întâlnirea săptămânală din cadrul clubului de vacanță „Clubul Curioșilor”. Invitatele de astăzi au fost cadrele didactice de la Școala Gimnazială „Gh. Munteanu”, respectiv prof. înv. primar Dediu Camelia și prof. înv. primar Ene Vali. Copiii prezenți au participat la o călătorie imaginară prin spațiul cosmic și totodată au primit informații despre un proiect interesant intitulat „Spațiul cosmic în lumea copiilor!”.

Tabăra de Creație „Axis Libri” (Atelier literar) 21 august

Marți, 21 august 2018, în cadrul Taberei de Creație „Axis Libri”, copiii din categoria de vârstă 7-12 ani și-au exersat creativitatea, imaginația și talentul literar, compunând fiecare câte un eseu cu tema „Vacanța de vară”. Cele mai frumoase eseuri vor fi premiate vineri 31 august 2018, ora 11.00, la Biblioteca Estivală din Parcul „Mihai Eminescu”. Succes tuturor!

Bibliotecarii își u(r)nesc bicicletele din nou - CicloBiblio2018 14-19 august

În perioada 14-19 august 2018 se va desfășura a doua ediție a Academiei de vară a bibliotecarilor cicliști #cicloBiblio2018. Timp de șase zile, bibliotecari și prieteni ai bibliotecilor vor pedala împreună, de la Constanța la Galați. Traseul pitoresc măsoară 350 de km și dezvăluie participanților cultura și tradiția din zona Dobrogei. În acest an turul ciclist CiclioBiblio 2018 începe la Constanța pe 14 august și se încheie la Galați, în 19 august, Biblioteca „V.A. Urechia” fiind gazda finalului de traseu. De la Brăila la Galați echipa va fi însoțită de membrii Asociației Sportive Clubul de Ciclism Galați. Vă așteptăm duminică, 19 august 2018, la ora 12:00, la sediul Bibliotecii din Galați să-i întâmpinăm!!!

Honoré de Balzac: 168 de ani de la moarte 18 august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” - Bibliotecă Municipală în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” vă invită să vizitați expoziția de documente ce aparțin cunoscutului romancier și critic literar francez Honoré de Balzac la 168 de ani de la moarte.

Ioan Slavici: 93 de ani de la moarte 17 august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” - Bibliotecă Municipală în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” vă invită să vizitați expoziția de documente ce aparțin cunoscutului scriitor, jurnalist și pedagog român Ioan Slavici la 93 de ani de la moarte.

Ovid S. Crohmălniceanu: 97 de ani de la naștere 16 august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” - Bibliotecă Municipală în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” vă invită să vizitați expoziția de documente ce aparțin cunoscutului critic și istoric literar român Ovid S. Crohmălniceanu la 97 de ani de la naștere.

Modificare program Bibliotecă 15-17 august

Biblioteca Județeană „V.A. Urechia“ Galați informează că în perioada 15-17 august 2018 Biblioteca va fi închisă conform Legislației în vigoare.

John Galsworthy: 151 ani de la naștere 14 august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” - Bibliotecă Municipală în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” vă invită să vizitați expoziția de documente ce aparțin cunoscutului scriitor și prozator englez John Galsworthy la 151 ani de la naștere.

Danielle Steel: 71 de ani de la naștere 14 august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” - Bibliotecă Municipală în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” vă invită să vizitați expoziția de documente ce aparțin cunoscutei scriitoare americane Danielle Steel la 71 de ani de la naștere.

Vasile Lovinescu: 34 de ani de la moarte 14 august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” - Bibliotecă Municipală în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” vă invită să vizitați expoziția de documente ce aparțin cunoscutului critic literar, dramaturg și filosof român Vasile Lovinescu la 34 de ani de la moarte.

Noutăți editoriale 14 august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” - Bibliotecă Municipală în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” vă invită să descoperiți ultimele apariții editoriale pentru toate vârstele, reunite în frumoase și interesante expoziții din cadrul filialei.

„Petrece vacanța ALTFEL la bibliotecă!”: club de vacanță 14 august

În cadrul Filialei nr. 2 „Paul Păltănea” - Bibliotecă Municipală în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” au debutat activitățile sportive cuprinse în calendarul Clubului de vacanță la Clubul Sportiv Sakura Kiai Galați, secția Aikido. Copiii au descoperit tehnici de aikido, dar și noțiuni importante de autoapărare, respect și autodisciplină, sub îndrumarea Sensei Aura Ledaru, președintele clubului. Mulțumim pentru colaborare și găzduire Clubului Sportiv Sakura Kiai Galați.

Tabăra de Creație „Axis Libri” (Atelier handmade: Descoperă-ți măiestria mâinilor) 14 august

Marți, 14 august 2018, la Biblioteca Estivală din Parcul Mihai Eminescu a avut loc Tabăra de creație Axis Libri, cu tema:Atelier handmade „Origami”. Copiii și-au dezvoltat creativitatea confecționând cu dibăcie obiecte din hârtie. Această întâlnire a fost dedicată grupei de vârstă 7 - 10 ani.

Clubul BiblioVACANȚA – „DecoArt – Atelier de creație” 13-14 august

În perioada, 13 – 14 august 2018, la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus”, s-a desfășurat Atelierul de creație „DecoArt”. Copiii cu vârsta cuprinsă între 4 și 12 ani, au decupat, lipit și realizat flori, frunze, păpuși și au decorat „Copacul Centenar”. Curtea bibliotecii a răsunat de glasurile vesele ale copiilor. Veselia și prietenia au fost ingredientele atelierului desfășurat în această săptămână! Felicitări dragi copii pentru implicare și dăruire!

Invitație la lectură! 10 august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” - Bibliotecă Municipală în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” vă invită să descoperiți ultimele noutăți editoriale pentru toate vârstele, care se regăsesc în cadrul filialei.

Tabăra de Creație „Axis Libri” (Atelier handmade: Descoperă-ți măiestria mâinilor) 10 august

Vineri, 10 august 2018, la Biblioteca Estivală din Parcul Mihai Eminescu a avut loc Tabăra de creație Axis Libri, cu tema: „Descoperă-ți măiestria mâinilor”. Copiii și-au dezvoltat creativitatea confecționând cu dibăcie brățări și alte podoabe din mărgele. Această întâlnire a fost dedicată grupei de vârstă 11-16 ani.

Ghiduri de conversație și turistice pentru vacanță! 10-31 august

Filiala nr. 4 „Grigore Vieru” vă invită să vizionați expoziția de documente de bibliotecă „Ghiduri de conversație și turistice pentru vacanță!”. Expoziția poate fi vizionată în perioada 10-31 august 2018 la sediul din str. Gării, nr. 1, Gara CFR-Călători Galați, etajul 1.

Clubul BiblioVACANȚA – „Drag mi-e jocul românesc!” 6-9 august

Dansul popular, o comoară a românismului, rămâne moștenire copiilor noștri, ca o dovadă a identității naționale. În anul Centenarului descoperim magia dansului folcloric, expresie a simțirii românești, prin superba demonstrație a maestrei Mihaela Horujenco, care a reaprins în sufletele micilor dansatori pasiunea pentru folclorul strămoșesc. Atelierul de dansuri populare s-a desfășurat la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A.Urechia” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” într-o atmosferă veselă și prietenoasă. Felicitări, dragi copii!

Clubul BiblioVACANȚA – „Micul froncofon” 6-9 august

În săptămâna 06 – 09 august, am pornit într-o aventură a cunoașterii, a comunicării și a lucrului în echipă, călătorind printre formule de salut, culori, familie și numere. Atelierul de limba franceză, desfășurat într-o atmosferă prietenoasă, la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A.Urechia” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” , i-a captivat pe micuții participanți. Exersarea noțiunilor de bază s-a făcut într-un mod creativ, motivant și amuzant, iar cântecelele, preferatele copiilor, ne-au ajutat în consolidare. Felicitări, dragi copii!

Noutăți editoriale pentru copii 9 august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” - Bibliotecă Municipală în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” vă invită să descoperiți ultimele apariții editoriale pentru copii, reunite în frumoase și interesante expoziții din cadrul filialei.

Petrece vacanța ALTFEL la bibliotecă! 9 august

În cadrul Filialei nr. 2 „Paul Păltănea” - Bibliotecă Municipală în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” a continuat Atelierul “Creativitate...cu de toate!” din cadrul clubului de vacanță. Semințe, boabe de cafea, hârtie colorată, carton mucava au fost doar câteva materiale de lucru care au stat la baza realizării unor tablouri handmade inedite. Felicitări copiilor pentru creativitate și îndemânare!

Cafeneaua Culturală 9 august

În data de 9 august 2018, Biblioteca Estivală, amplasată în Parcul Mihai Eminescu, a găzduit Cafeneaua Culturală. Tema acestei ediții a fost: „Teatru neconvențional pentru adolescenți – Lectură publică, scene din piese de teatru cunoscute, indentificarea lor, interpretatrea unor roluri de către elevi.”

Clubul de vacanță. Clubul Curioșilor 8 august

Miercuri, 8 august 2018, ora 10:30 la Biblioteca Estivală, din Parcul „Mihai Eminescu” a avut loc întâlnirea săptămânală din cadrul clubului de vacanță „Clubul Curioșilor”. Invitatele de astăzi au fost: Mihaela Deaconescu, prof. Școala Gimnazială „Grigorie Teologul” și poeta Vera Crăciun. Copiii au primit recomandări de lectură, au recunoscut personajele din povești și au reacționat la provocările doamnei Vera Crăciun. Următoarea întâlnire va fi pe data de 22 august 2018.

Clubul BiblioVACANȚA – „BiblioȘAH” 7 august

Marți, 7 august 2018, am fost onorați să facem cunoștință cu domnul Mihai Tufă, Maestru al Sportului, care ne-a explicat cu multă blândețe tabla de șah, dar și modul de așezare a pieselor la început și mutarea lor. Apoi, prichindeii noștri au descoperit regulile speciale din șah, care pot părea lipsite de logică la prima vedere, însă ele au fost create pentru a face jocul mai distractiv și mai interesant. A fost o activitate frumoasă și educativă, desfășurată la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A.Urechia” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus”.

Petrece vacanța ALTFEL la bibliotecă! 7 august

În cadrul Filialei nr. 2 „Paul Păltănea” - Bibliotecă Municipală în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” a debutat Atelierul “Creativitate...cu de toate!” din cadrul clubului de vacanță. Surprizele și relaxarea au însoțit activitățile atelierului, iar cu multă creativitate, cu semințe, boabe de cafea și sfoară s-au conturat frumoase tablouri handmade. Alături de copii a fost și doamna director ajunct a Biblioteii Județene “V. A. Urechia”, ing. Geta Eftimie. Felicitări copii! Mulțumim voluntarilor filialei pentru sprijin!

Tabăra de Creație „Axis Libri” (Atelier handmade: Descoperă-ți măiestria mâinilor) 7 august

„Descoperă-ți măiestria mâinilor", a fost tema atelierului handmade de marți, 7 august 2018, organizat la sediul Bibliotecii Estivale, situată în Parcul Mihai Eminescu din județul Galați. Participanți au fost copiii cu vârsta de 7-10 ani. Copiii și-au dezvoltat creativitatea confecționând cu dibăcie brățări și alte podoabe din mărgele, pe care le-au dăruit mămicilor și bunicilor.

Cezar Ivănescu: 77 ani de la naștere 6 august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” - Bibliotecă Municipală în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” vă invită să vizionați expoziția de documente ce aparțin cunoscutului poet, dramaturg și scriitor român Cezar Ivănescu la 77 ani de la naștere

Tabăra de Creație „Axis Libri” (Sesiune de informare în arta fotografică) 3 august

În data de 3 august 2018, Biblioteca Estivală amplasată în Parcul Mihai Eminescu, a găzduit Tabăra de Creație „Axis Libri”. Tema acestei ediții a fost o Sesiune de informare în arta fotografică, activitate realizată cu sprijinul colegelor de la Serviciul de Automatizarea și Prelucrarea Informațiilor și Serviciilor, care au expus participanților principiile de bază pentru realizarea unei fotografii și din ce este alcătuit un aparat foto.

Petrece vacanța ALTFEL la bibliotecă! 2 august

Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” - Bibliotecă Municipală în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus” au pregătit copiilor noi activități în cadrul Clubului de vacanță. Cu o ceașcă, boabe de cafea și multă, multă dragoste, copiii au pus în practică o idee inedită în care creativitatea și îndemânarea au dat rezultatele dorite. Felicitări tuturor!

Cafeneaua Culturală 2 august

Joi, 02 august 2018, ora 10:30, la clubul de vacanță al adolescenților, Cafeneaua Culturală, ce se desfășoară în Parcul „Mihai Eminescu” la Biblioteca Estivală, a avut loc Concursul de mimă – „Ghicește titlul cărții”. Aceast concurs a constituit o adevărată provocare pentru adolescenți, ei punându-și în valoare talentul și imaginația.

BiblioVACANȚA - Atelier de caligrafie 30 iulie - 2 august

În săptămâna 30 iulie - 2 august, la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A. Urechia” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus”, prichindeii noștri au călătorit în lumea scrisului frumos. Doamna prof. Mihaela Boșneaga și-a propus să le dezvolte această pasiune copiilor, iar literele și instrumentele de scris să-i fascineze și să facă din scris o artă! Felicitări!

BiblioVACANȚA - „Hai-hui prin țara mea” - Atelier de geografie 30 iulie - 2 august

În săptămâna 30 iulie - 2 august am călătorit imaginar în țara noastră minunată! Micuții au învățat cum să se orienteze pe hartă, care sunt continentele și unde este situată România. Atelierul de geografie s-a desfășurat la Filiala nr. 1 „Costache Negri” a Bibliotecii Județene „V.A.Urechia” în colaborare cu Fundația „Andreiana Juventus”. Felicitări dragi copii!

Clubul de vacanță. Clubul Curioșilor 1 august

Miercuri, 1 august 2018, ora 10:30 la Biblioteca Estivală, din Parcul „Mihai Eminescu” a avut loc întâlnirea săptămânală din cadrul Clubului de vacanță „Clubul Curioșilor”. Astăzi, copiii s-au întâlnit cu binecunoscutul șahist gălățean domnul Adrian Smărăndoiu, care le-a dezvăluit din tainele șahului. Vă așteptăm dragi copii și la următoarele întâlniri ale clubului de vacanță!

Domnitori și Principi ai Țărilor Române - Portrete 1 august - 3 septembrie

Expoziția Domnitori și Principi ai Țărilor Române - Portrete, reunește 20 de reproduceri după gravuri și litografii păstrate în colecțiile Bibliotecii „V.A. Urechia”. Documentele sunt expuse la Popasul Bibliofilului de la sediul central, mezanin, în perioada 1 august - 3 septembrie 2018.

August 1 August

Vă așteptăm cu drag la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați atât la Sediul central (Str. Mihai Bravu nr. 16) cât și la celelalte patru filiale: Filiana Nr. 1 „Costache Negri”, Filiala Nr. 2 „Paul Păltănea”, Filiala NR. 3 Tehnologia Informației și Filiala Nr. 4 „Grigore Vieru”.

Utilizăm setul de caractere UTF-8