Proiect „Podul poveștilor”martie-iunie 2025

În perioada martie-iunie, la sediul Filialei nr. 2 „Paul Păltănea”, Consiliul Județean Galați, Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” în colaborare cu Organizația „Salvați Copiii” România, Filiala Galați, se vor desfășura activitățile proiectului „Podul poveștilor”, destinat copiilor. Prin intermediul acestui nou proiect, Biblioteca continuă să fie aproape de refugiații din Ucraina și să le ofere oportunitatea de a participa ...

...la diverse activități educative și recreative, într-un ambient plăcut, în care cărțile și poveștile pot depăși barierele de limbă.

Dunărea în literatură28 martie

🛋️

Vineri, 28 martie 2025, ora 18.00, la sediul cotidianului „Viața liberă”, toți cei interesați vor fi martorii unor dialoguri neobișnuite: „Scriitorii… conversând cu Dunărea”, ședință extraordinară în cadrul cenaclului „Noduri & Semne”, cu invitații de onoare Mihail Gălățanu, scriitor, Ana Dobre, critic și istoric literar, eseistă, Evelyne Croitoru, scriitoare, realizatoare de emisiuni de televiziune, Ion Avram, scriitor, toți membri al Uniunii Scriitorilor din România.

Este binevenit și bine ascultat și orice scriitor al cenaclului sau care nu este membru care a scris texte literare despre și cu Dunărea. Va fi omagiat, nu în ultimul rând, și regretatul scriitor Dimitrie Lupu.

Cu Salonul literar AXIS LIBRI în oraș…28 martie

🛋️

Vineri, 28 martie 2025, ora 12.00, Colegiul Național „Costache Negri” va găzdui o nouă ediție a Salonului literar AXIS LIBRI, sub titlul de „Portrete de scriitori contemporani: Evelyne Croitoru și Mihail Gălățanu, lecturi publice și dialoguri culturale”. Scriitorii menționați își vor prezenta cele mai noi apariții editoriale, vor răspunde întrebărilor liceenilor. Oaspete de onoare va fi, de asemenea, criticul Ana Dobre. Moderatorul întâlnirii va fi doamna Elvira Alexandrescu.

Lansarea monografiei dedicate scriitorului Mihail Gălățanu27 martie

📖

Ana Dobre, unul dintre cei mai importanți critici și istorici literari contemporani, născută în Iveștii Galațiului, își lansează cartea „Mihail Gălățanu - radiografia unui iconoclast”, chiar în prezența gălățeanului… Mihail Gălățanu. Evenimentul va avea loc la Muzeul de Istorie „Paul Păltănea” Galați, Casa Cuza Vodă, joi 27 martie 2025, ora 16.00. Momentul va fi urmat de un recital poetic. Intrarea este liberă.

Activitatea va fi moderată de către bibliotecarul A.G. Secară, de la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați, instituția organizatoare a evenimentului, în parteneriat, cu Muzeul de Istorie mai sus menționat, sub egida Consiliului Județean Galați.

iLEARN - Program de educație pentru femeile adulte26 martie

Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Galați, a organizat, în data de 26 martie 2025, la ora 17.30, la Centrul Multifuncțional de Servicii Sociale pentru Tineri, un curs în cadrul Proiectului Erasmus+ iLEARN – Program de educație pentru femeile adulte din mediul urban. Cursul ce a avut ca temă „Tehnologia informației” a fost destinat tinerelor interesate să-și dezvolte competențele digitale.

În cadrul activității s-au prezentat informații despre: bazele utilizării computerului și a internetului, s-a făcut o introducere în programele de tip Office (Word, Excel, Power Point), s-au creat și s-au explicat noțiuni despre utilizarea conturilor de Gmail, Facebook și eJobs pentru comunicare în scop profesional și personal.
Mulțumim tuturor participanților pentru interes și implicare! A fost o experiență educativă și interactivă, iar feedback-ul primit ne motivează să organizăm și alte activități similare. Vă așteptăm la următoarele ediții!

iLEARN - Program de educație pentru femeile adulte19 martie

Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Galați, găzduiește în continuare sesiunile de formare din cadrul proiectului Erasmus+ iLEARN, dedicate educației femeilor adulte din mediul urban. Atelierele de miercuri 19 martie 2025 desfășurate la „Filiala nr.1 Costache Negri” s-au axat pe redactarea unui CV de succes și pe siguranța online, oferind participantelor oportunitatea de a învăța cum să își creeze documente esențiale ...

... pentru angajare și să navigheze în siguranță în mediul digital. Acestea au descoperit metode eficiente pentru recunoașterea știrilor false, protejarea datelor personale și prezentarea profesională. Prin exerciții practice și discuții deschise, persoanele prezente și-au dezvoltat competențe fundamentale, esențiale pentru integrarea pe piața muncii și pentru utilizarea responsabilă a internetului.

iLEARN - Program de educație pentru femeile adulte18 martie

Sesiunile de cursuri din cadrul proiectului Erasmus+ iLEARN – Program de educație pentru femeile adulte, implementat Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Galați, au continuat marți 18 martie 2025 la Filiala nr. 1 „Costache Negri”. Atelierul „Excelența în comunicare” a avut un subiect și un conținut de impact, întrucât comunicarea profesională reprezintă un pilon esențial în orice domeniu de activitate, având consecințe directe ...

... asupra relațiilor interpersonale, productivității și succesului organizațional. Prin metode moderne și activități interactive, participantele au investit timp și energie în dezvoltarea abilităților de comunicare, înțelegând că aceasta este esențială pentru oricine dorește să evolueze în carieră și să contribuie eficient la atingerea obiectivelor organizației.

Revista „Axis libri”, la numărul 6618 martie

🖨️

Vă invităm la lectură! Numărul 66 al revistei AXIS LIBRI are în sumar, printre altele, următoarele materiale: două interviuri spumoase, unul cu omul de teatru dr. Oana Mogoș, intitulat „Profesionalismul cântărește adeseori mai greu decât o dulce prietenie” și un altul, realizat de Ghiță Nazare, cu Emil Dinga, economist, cercetător științific la Academia Română, membru de onoare al Academiei Oamenilor de Știință din România, profesor universitar doctor, ...

nu în ultimul rând… Scriitor: „...Lumea este aruncată în fața omului și anume prin intermediul ficționalității generate de om”.
Paginile de poezie sunt semnate de Wiola Siemianowska (Polonia, orașul Zory) - traducere de Cătălina Popa, de Valeria Manta Tăicuțu, Diana Corcan, George Enescu, Veaceslav Cușter, Iulia Barna, Adrian Buzdugan, Ioana Dinescu, Violeta Bianca Dudu, prozele fiind semnate de Elvira Alexandrescu, Aurelia Caragea, Arthur C. Clarke și Ion Manea. La rubrica de „Cronici și recenzii de carte”, Ivan Ivlampie scrie despre „Amintiri de la catedră”, de Teodor Parapiru, Irina Preda despre „Trecătoarea” de George Bratu, Mihai Vintilă despre o „Antologie în răspăr”, Romeo Aurelian Ilie, despre un volum care candidează la cartea cu cel mai lung titlu, „Tu știai că există/ O balenă/ Solitară/ În oceanul Pacific/ Al cărei strigăt atinge/ frecvențe/ Atât de înalte/ Încât nimeni din specia ei/ Nu o poate auzi?” de Rozana Mihalache. Cronica teatrală este, ca de obicei, adusă de Tamara Constantinescu - „Momente teatrale la ceas aniversar: Festivalul Internațional de Teatru și Arte Performative, Teatrul „Maria Filotti” Brăila, 2024”, Adi Secară scrie despre un text și un spectacol de neuitat: Aproape un minut cât o eternitate! - 50 de secunde, de Daniel Oltean în regia Magdei Condurache; la rubrica „Istorie și eseu” contribuie Ștefan Andronache, „Scrisorile istoricului şi arheologului Emil Panaitescu adresate academicianului Ioan Bianu”, Gheorghe Felea, „Nu există lectură fără cultură și nici cultură fără lectură”, Mirela Gheorghe, „Ion Vinea și paradigmele obsesiei” și Andreea Toader, pare-se la un debut publicistic, „Din istoria cinematografiei”; texte despre artă plastică, vernisaje sunt contribuții ale lui Eduard Costandache: „Dan Covătaru - Între Metaforă și Simbol” și Corneliu Stoica: „Ana-Maria Cocoș și tehnica pixurilor colorate”. Nu lipsește zidul lui (Vasile) Manole, unde sunt „prinși” Ane sau ne-Ane în epigrame de neuitat.

iLEARN - Program de educație pentru femeile adulte13 martie

Sesiunile de cursuri propuse în cadrul proiectului Erasmus+ iLEARN - Program de educație pentru femeile adulte au debutat și în mediul urban, la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia”, instituție subordonată Consiliului Județean Galați. „Fii propriul tău angajator” a fost titlul primului atelier, care s-a desfășurat joi 13 martie la Filiala nr. 1 „Costache Negri”. Acesta s-a dovedit a fi interactiv și inspirațional, participantele având ocazia să învețe direct de la unii dintre cei mai ...

... inspirați lideri din domeniul antreprenoriatului!
A fost o adevărată oportunitate de networking și învățare, schimb de idei și povești de success alături de invitați deosebiți care au oferit perspective valoroase asupra antreprenoriatului și dezvoltării personale.

📖 Întâlniri cu scriitorii Bogdan Boeru și Mircea Cărbunaru5 și 6 martie

Biblioteca Județeană „V.A. Urechia” Galați, instituție coordonată de Consiliul Județean Galați, împreună cu partenerii și colaboratorii săi, Muzeul de Artă Vizuală Galați, Colegiul Național Costache Negri, cotidianul Viața liberă, Express Tv, Monitorul, vă invită Miercuri și Joi, 5 și 6 martie 2025, la două întâlniri cu scriitorii Bogdan Boeru și Mircea Cărbunaru, întâlniri prilejuite de prezentarea și lansarea celor mai noi cărți ale domniilor lor, ...

... „Printre oameni și alte ființe bizare”, respectiv „Leviathanul vinețiu”, două cărți în care relația dintre realitate și ficțiune (uneori fantastică) este cu totul și cu totul non-conformistă. Evenimentele, care vor cuprinde și Ședințe de autografe, convorbiri despre literatură S.F. & Fantasy, dar și despre istorie, se vor desfășura astfel:
•   Miercuri, 5 martie 2025, ora 18,00, la Muzeul de Artă Vizuală Galați
•   Joi, 6 martie 2025, ora 12,00, la Colegiul Național Costache Negri Galați
Moderatori vor fi Ada Simona Biriș, Elvira Alexandrescu și A.G. Secară, invitat special fiind scriitorul și jurnalistul Mihai Vintilă.

🍀 Martie 2025      

Vă așteptăm cu drag la Biblioteca Județeană „V.A. Urechia“ Galați: Filiala Nr. 1 „Costache Negri“ (Str. Regiment 11 Siret, Galați; Clubul Liberty) și Filiala Nr. 2 „Paul Păltănea“ (Str. 1 Decembrie 1918, nr. 25).

Sediul central din Str. Mihai Bravu nr. 16 este închis pentru public datorită reabilitării energetice a clădirii.

În luna martie, Zi sanitară va fi în data de 28 martie 2025.