A fost odată ca niciodată”… așa încep poveștile copilăriei și contactul celor mici cu lumea minunată a poveștilor și basmelor. Nerăbdători să cunoască aceast tărâm magic cu prinți, prințese și alte personaje legendare, cei mici se ghemuiesc în brațele mamei sau tatălui și așteaptă povestea de seară, cea care îi va ajuta să viseze, să creadă în frumos și să înțeleagă mai bine realitatea.

Poveștile spuse seara sunt cele care întăresc legătura dintre părinte și copil, de aceea este indicat ca cititul unei povești înainte de culcare, să devină un obicei în fiecare familie.

Chiar dacă trăim în era tehnologiei și o mulțime de cărți sunt disponibile în varianta digitală, cărțile în format tradițional sunt mai potrivite pentru lectură, acestea oferind copilului suportul real, concret, pentru stimularea tuturor simţurilor și a emoțiilor, contribuind totodată la dezvoltarea cognitivă a copilului. Mirosul, răsfoirea paginilor și ilustrațiile cărţilor, sporesc curiozitatea și dragostea pentru lectură, iar dacă este să-l amintim pe Miron Costin care afirma că: „...nu este alta, şi mai frumoasă, şi mai de folos în viaţa omului zăbavă decât cetitul cărților”, familia este cea care insuflă copiilor această dragoste pentru citit.

Dar ce povești mai citesc părinții copiilor?

Aceasta este provocarea Filialei nr. 2 ,,Paul Păltănea”, care în colaborare cu Fundația ,,Andreiana Juvenus”, lansează un nou proiect adresat copiilor și părinților deopotrivă. Când povestea de seară devine de fapt povestea de familie, se creează acea armonie, siguranță și încredere că această porție de lectură înainte de culcare este benefică, utilă și folositoare tuturor.

Scop

Scopul acestui proiect este de încurajare a părinților să includă în activitățile copiilor lectura de plăcere, ca unicul mod de cunoaștere și îmbogățire a cunoștințelor de la vârste fragede.

Obiective

  • dezvoltarea abilităților sociale și de comunicare;
  • promovarea lecturii de plăcere;
  • îmbunătățirea abilităților de vorbire, ascultare și dezvoltare a vocabularului.

Grup țintă

Grupul țintă este format din copii și părinți, utilizatori ai bibliotecii și nu numai.

Locul de desfășurare a proiectului și durata acestuia

Resursele ce vor fi utilizate în cadrul Proiectului

  • resurse umane: copii, părinți, bibliotecari din cadrul filialei;
  • resurse materiale: computere din dotare, telefon;
  • organizatorice: realizarea de afişe informative, popularizarea online a proiectului.

Informații suplimentare

Alte informații pot fi solicitate de la Filiala nr. 2 „Paul Păltănea” a Bibliotecii Judeţene „V.A.Urechia” Galați la:

Persoană de contact: Șoltuz Cătălina: 0747.046.255.

Proiectul urmărește să aducă în atenția părinților lectura de plăcere, de la vârste fragede, ca unicul mod de relaxare și de petrecere a unui timp de calitate alături de copii.

Dacă de foarte multe ori auzim afirmația: „Copiii noștri nu mai citesc”, haideți dragi părinți să deturnăm această afirmație și ... pe lângă profesia de bază, să avem împreună și calitatea de ghizi, care să îi ajute pe copii să păşească în lumea mirifică a cărţilor!